Cand ți se pare că nimeni nu a mai suferit ca tine îți recomand să citești Cioran.  A da un glas suferinței, a o pune în cuvinte, ajută la diminuarea ei iar Emil Cioran, cea mai frumoasă nebunie a literelor române, e un psiholog  desăvârșit. De o autenticitate radicală, cu un stil inconfundabil, cuvintele lui exorcizează neînțelesul, absurdul și ridicolul.

În viața de toate zilele Cioran era un tip jovial, ludic, cu o vitalitate radiantă și un simț al umorului salvator. A intuit valoarea terapeutică a scrisului  pe care l-a folosit  reflexiv pentru a găsi un echlibru între antiteze, pe culmile disperării și extazului.

Când ești copleșit de contradicție și absurd, citește Cioran ca să descoperi că nu ești singurul – vei învăța să suferi înțelegere fără a te dezintegra într-un simptom.


Dacă sunt sinistre cărţile mele, e pentru că nu scriu decât atunci când îmi vine să-mi trag un glonţ în cap.

Putem accepta orice adevăr, oricât de zdrobitor, cu condiţia să înlocuiască totul, să aibă tot atâta vitalitate cât speranţa căreia i s-a substituit.

Când omul va putea vorbi de amăgiri ca de realităţi, atunci el va fi mântuit.

O suferinţă îndelungată nu te face decât imbecil sau sfânt.

Suntem cu toţii nişte farseuri: supravieţuim problemelor noastre.

Nu preţuiesc o carte decât prin tulburarea, prin otrava pe care-o toarnă în mine.

Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă.

Accept viaţa din politeţe: veşnica revoltă este de prost gust, ca şi sublimul sinuciderii. La douăzeci de ani tunăm şi fulgerăm împotriva cerului şi a murdăriei pe care o acoperă, apoi obosim. Atitudinea tragică nu-i stă bine decât unei prelungite şi ridicole pubertăţi, dar trebuie să treci prin nenumărate încercări ca să ajungi la histrionismul detaşării.

Anxiosul îşi construieşte spaimele, apoi se cuibăreşte în ele: un pensionar al vertijului.

Cine nu a cunoscut umilirea nu ştie ce înseamnă să ajungi la cel din urmă stadiu al sinelui.

Amestec de anatomie şi de extaz, apoteoză a nerezolvabilului, hrană ideală pentru bulimia dezamăgirii, dragostea ne poartă spre o decădere plină de glorie…

Să iubesc, să am milă, să aştept, să mă desăvârşesc. O scară a monotoniei, când n-ai vrut să fii un dobitoc sub cer şi niciun milog în zarea stearpă a unui oarecare absolut.

Nu voi putea niciodată să mă împac cu lucrurile, chiar de-ar fi ca fiecare clipă să se smulgă afară din timp pentru a-mi da o sărutare.

Iubirea rămâne cel mai grav semn de întrebare – şi amanţii victimele imposibilităţii.

Gânditorul de prima mâna mediteaza asupra lucrurilor; ceilalti, asupra problemelor.

Abţine-te să dojeneşti pe cineva, oricine ar fi. Dacă oamenii s-ar putea schimba, s-ar schimba. Dar nu pot. Iar tu şi mai puţin ca ei.

A vorbi fara ironie de propriile succese e un semn de mare mitocanie.

Iubirea adoarme cunoasterea; trezita, cunoasterea ucide iubirea.

A trăi înseamnă: să crezi şi să speri – să minţi şi să te minţi.

În fiecare zi mă-ntreb dacă sunt un înţelept sau un bolnav mintal.

Luciditatea înseamnă a avea senzaţii la persoana a treia.

Omul e fără îndoială o apariţie extraordinară, dar nu o reuşită.

N-am admiraţie decât pentru două categorii de oameni: pentru aceia care pot oricând înnebuni şi pentru aceia care în fiecare moment se pot sinucide.

Numai în iubire poţi vedea ce decăzut eşti.

Nu pot fi fericiţi decât oamenii care nu gândesc, adică aceia care gândesc numai cât trebuie vieţii.

Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra.  Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona.

Între Plictis şi Extaz se deapănă întreaga noastră experienţă privitoare la timp.

Orgasmul este un paroxism; disperarea la fel. Unul durează o clipă; celălalt, o viaţă.

Am cheltuit geniu ca să fug de responsabilităţile mele.

Dac-am putea simţi o voluptate secretă de fiecare dată când ceilalţi ne ignoră, am deţine cheia fericirii.

Am mai multă stimă pentru un om cu dorinţele contrariate, nenorocit în dragoste şi disperat, decât pentru un înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare.

Fanatismul e moartea conversaţiei.Numai un om mediocru poate dori sa moara la batranete. Deci suferiti, beti, sorbiti cupa placerii pana la urma, plangeti sau radeti, scoateti strigate de disperare sau de bucurie, cantati de iubire sau de moarte, caci si asa nimic nu se alege de tot! Intreaga morala n-ar avea sa faca din aceasta viata decat o suma de ocazii pierdute.

A suferi este modul suprem de a lua lumea în serios. Cu cât creşte însă suferinţa, cu atât învăţăm mai mult că lumea nu merită s-o luăm în serios.

Există inimi în care Dumnezeu nu poate privi fără să-şi piardă inocenţa.

Un om cu adevărat cinstit şi responsabil refuză să se nască.

Cînd toate idealurile curente, moral, estetic, religios, social etc. …, nu mai pot directiona viata si nu‑i pot determina o finalitate, atunci cum se mai poate mentine viata spre a nu deveni neant? Numai printr‑o legare de absurd, prin iubirea inutilului absolut, adicã a ceva care nu poate lua o consistentã, dar care, prin fictiunea lui, poate sã stimuleze o iluzie de viatã.

Aceluia care a pierdut totul nu‑i mai rãmîne în viatã decît pasiunea absurdului. Cãci ce îl mai poate impresiona pe el din existentã? Ce seductii? Unii zic: sacrificarea pentru umanitate, pentru binele public, cultul frumosului etc. Nu‑mi plac decît oamenii care au lichidat — chiar pentru scurt timp — cu aceste lucruri. Numai aceia au vietuit în mod absolut. Si numai ei au dreptul sã vorbeascã despre viatã.

Poti reveni la iubire sau la seninãtate. Dar revii prin eroism, nu prin inconstientã. O existentã care nu ascunde o mare nebunie n‑are nici o valoare.

Visez, câteodată, o dragoste îndepărtată şi vaporoasă ca schizofrenia unui parfum…

Lumea nu se îngrămădeşte decât în jurul vânzătorilor de iluzii.

Personal imi dau demisia din omenire.

Viata, neridicata la rangul de vis, seamana unui Apocalips al prostiei si vulgaritatii. Cine-ar suporta-o, fara coeficientul ei de irealitate?

Citeşte zi şi noapte, rătăcind prin spaima veacului, şi nu uita că lectura suplineşte oricând opiul. Cărţile trebuie înghiţite ca prafurile adormitoare. Nimeni nu citeşte pentru a şti, ci pentru a uita.

Eu sunt omul care voi râde în clipa supremă, în faţa neantului absolut, voi râde în agonia finală, în clipa ultimei tristeţi.

Iubire spirituală între sexe nu există, ci numai o transfigurare organică, prin care persoana iubită se fixează în tine, evoluând în carnea ta până la a-ţi da iluzia spiritualităţii.

Arta de a iubi? Să ştii să îmbini un temperament de vampir cu discreţia unei anemone.

Hainele au creat mai multe iluzii decât religiile.A fi plin de tine însuţi, nu în sens de orgoliu, ci de bogăţie, a fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încât simţi cum mori din cauza vieţii. Este atât de rar acest sentiment şi atât de ciudat, încât ar trebui să trăim cu strigăte.

O existenţă care nu ascunde o mare nebunie n-are nici o valoare.

Toti aceia care umbla dupa eternitate o fac din frica de moarte…

Oricărui gânditor îi trebuie un minimum de cinism, altminteri îl paşte imbecilitatea.

Viaţa lipsită de utopie devine sufocantă; lumea are nevoie de un nou delir, altfel e condamnată la fosilizare.

De-ar fi fost fericit în dragoste, Adam ne-ar fi scutit de existenţa Istoriei.
Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi.

Puţina cunoaştere încântă; multa cunoaştere dezgustă. Cu cât cunoşti mai mult, cu atât vrei să cunoşti mai puţin. Cine nu suferă din cauza cunoaşterii, acela n-a cunoscut nimic.

Să fie oare pentru noi existenţa un exil şi neantul o patrie?

De câte ori nu mi-am spus că, fără ideea sinuciderii, ne-am sinucide pe loc! Nu ne sinucidem cum se crede într-un acces de demenţă, ci dimpotrivă, într-un acces de luciditate insuportabilă, într-un paroxism ce poate fi, dacă vreţi, asimilat nebuniei. Momentul culminant al hotărârii nu dovedeşte însă nicio întunecare a spiritului: idioţii nu se sinucid aproape niciodată.

Sunt oameni născuţi pentru a suporta durerile celor care nu suferă.

E foarte greu să accepţi să fii judecat de cineva care a suferit mai puţin ca tine.

Au succes numai sistemele filosofice şi religiile care ne linguşesc, fie că o fac în numele progresului, fie în cel al infernului.

A ajunge să crezi numai în tăcere, să nu mai preţuieşti decât tăcerea, este a realiza una din cele mai esenţiale expresii ale trăirii la marginile vieţii. Elogiul tăcerii, la marii singuratici şi la întemeietorii de religii, îşi are o rădăcină mult mai profundă decât îşi închipuiesc oamenii.

Nimic nu e tragic. Totul e ireal.

Daca incercarile prin care treceti, in loc sa va transpuna intr-o stare de puternica euforie, va demoralizeaza si va inacresc, aflati ca n-aveti vocatie spirituala.

Sunt unii oameni atît de prosti, ca de le-ar aparea vreo idee la suprafata creierului ea s-ar sinucide din groaza de singuratate.

A suferi e modul de a fi activ fara sa faci ceva.

Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi.

Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul.

Un singur lucru dureros exista în tristete: imposibilitatea de a fi superficial.

Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire.

A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească.

Omul iubeşte mai durabil şi mai persistent vulgaritatea decât sublimul.

În milă ne iubim suferinţa noastră în suferinţa altora.

Nu pot admira pe cineva decât dacă e pe trei sferturi nebun. Admiraţia n-are nimic de-a face cu respectul.

Secretul adaptarii mele la viata?Am schimbat disperarile cum schimbi camasile.

Îndoielile mi le-am câştigat trudind din greu, dezamăgirile mi-au venit de la sine, ca şi cum m-ar fi aşteptat dintotdeauna, ca iluminări primordiale.

Cum s-ar putea lupta împotriva nefericirii? Numai luptînd împotriva noastră,dîndu-ne seama că ea nu provine din afară,ci din noi însine.

Una din sursele nefericirii este că înăbuşim prea multe dorinţe criminale. Dacă am da drumul instinctului distructiv, de câte “complexe” n-am fi scăpaţi! Şi de câţi indivizi!

Nebunia este introducerea sperantei in logica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *